Istorie care merită
repetată
Poate spre surprinderea
unor tineri, Naționala feminină de handbal a României nu trebuie să fie
cunoscută doar prin performanțele actuale ale Cristinei Neagu și ale colegelor
ei, ci și printr-o istorie de care trebuie să fim mândri și pe care ne dorim să
o avem repetată. În 1956 și 1960 și 1962, fetele noastre câștigau medalia de
aur la Campionatul mondial, în 7 sau 11 jucătoare, argintul, în 1973 și 2005,
iar la Europene ne putem mândri cu un bronz, în 2010.
Am pornit de la performanțele
naționalei feminine de handbal pentru a
marca trecutul, pentru a sublinia
prezentul și pentru a spera la
performanțe cel puțin egale în viitorul, sperăm, apropiat. Unii vor spune că lumea s-a schimbat, că
handbalul s-a schimbat, că sportivii nu mai sunt la nivelul semi-profesionist
de atunci și că performanțele de odinioară nu mai pot fi obținute în capitalism
doar cu ambiție, puțini bani și cu multă trudă sau prin cluburi muncitorești.
Un lucru a rămas, însă, constant: bucuria de a fi îmbrăcat în tricoul echipei
naționale, de a ți se cânta imnul, de a-ți verifica bătăile inimii pe
acordurile imnului și de a atrage atenția asupra ta, inclusiv din partea amatorilor
de fotbal sau de alte sporturi care au la buget sume infinit mai mari. Pentru bucuria
de a juca handbal și a se dedica acestei pasiuni, uneori sacrificându-se viață
personală și familie, fetele și femeile, mamele sau iubitele, reprezentantele
Naționalei de handbal a României merită din plin încrederea noastră și trebuie
să fim alături de ele în încleștările rămase din Campionatul european de
handbal. Pentru cei care iubesc încleștarea atât de bărbătească și totuși atât
de feminină de pe semicerc, programul meciurilor rămase se poate urmări pe
siteul http://www.frh.ro/
Să fim alături de fetele
noastre, să le ținem pumnii și să visăm alături de ele, iar în cazul în care nu
vor obține rezultatul dorit să putem să le sprijinim și să le încurajăm: ai
pierdut, continuă! Suntem alături de voi!
