marți, 16 decembrie 2014

Istorie care merită repetată



Istorie care merită repetată
Poate spre surprinderea unor tineri, Naționala feminină de handbal a României nu trebuie să fie cunoscută doar prin performanțele actuale ale Cristinei Neagu și ale colegelor ei, ci și printr-o istorie de care trebuie să fim mândri și pe care ne dorim să o avem repetată. În 1956 și 1960 și 1962, fetele noastre câștigau medalia de aur la Campionatul mondial, în 7 sau 11 jucătoare, argintul, în 1973 și 2005, iar la Europene ne putem mândri cu un bronz, în 2010.
Am pornit de la performanțele naționalei feminine de handbal pentru a marca trecutul, pentru a sublinia prezentul și pentru a spera la performanțe cel puțin egale în viitorul, sperăm, apropiat. Unii vor spune că lumea s-a schimbat, că handbalul s-a schimbat, că sportivii nu mai sunt la nivelul semi-profesionist de atunci și că performanțele de odinioară nu mai pot fi obținute în capitalism doar cu ambiție, puțini bani și cu multă trudă sau prin cluburi muncitorești. Un lucru a rămas, însă, constant: bucuria de a fi îmbrăcat în tricoul echipei naționale, de a ți se cânta imnul, de a-ți verifica bătăile inimii pe acordurile imnului și de a atrage atenția asupra ta, inclusiv din partea amatorilor de fotbal sau de alte sporturi care au la buget sume infinit mai mari. Pentru bucuria de a juca handbal și a se dedica acestei pasiuni, uneori sacrificându-se viață personală și familie, fetele și femeile, mamele sau iubitele, reprezentantele Naționalei de handbal a României merită din plin încrederea noastră și trebuie să fim alături de ele în încleștările rămase din Campionatul european de handbal. Pentru cei care iubesc încleștarea atât de bărbătească și totuși atât de feminină de pe semicerc, programul meciurilor rămase se poate urmări pe siteul http://www.frh.ro/
Să fim alături de fetele noastre, să le ținem pumnii și să visăm alături de ele, iar în cazul în care nu vor obține rezultatul dorit să putem să le sprijinim și să le încurajăm: ai pierdut, continuă! Suntem alături de voi!

Candidați și ...contracandidați

Candidați și ...contracandidați
Am avut alegeri pentru președinte și ne-am izbit de o frază tipar: contracandidatul lui Ponta. Cum nu se folosea titulatura normală în presă, de candidat pentru fiecare dintre...candidați, prima reacție a fost de respingere a termenului. La o mai atentă urmărire, am ajuns la concluzia că, din păcate, avem candidați și contracandidați. Candidatul aflat la butoane, Ponta aici, a dat mită electorală, a pupat poala popii, a promis marea cu sarea, a speriat pensionarii că Iohannis le taie pensiile. Iohannis, nefiind un candidat, ci un contra-candidat, care nu a putut să-și facă campanie electorală pe banii publici și folosindu-se de funcție, cum a făcut Ponta, a fost la nivelul de sărăntoc care vrea și el funcția, așadar, contra-candidat!
Din păcate,  România nu e țara normală în care un candidat să își dea demisia cu 2 luni înainte de data alegerilor, pentru a nu beneficia de avantaje electorale și astfel avem în țară tot felul de mici Ponta care au candidat folosindu-se de instituție, de funcție, de banii publici. Așadar, fraierul care îndrăznește să se pună cu cel în funcție e contracandidatul, cel care e jupânul la butoane și care mai vrea să fure în continuare e candidatul. Trist, dar adevărat, iar societății civile nu îi pasă de șansele inegale și de perpetuarea răului în funcție folosindu-se instituția, funcția, presa cu contracte la hoțomanul în funcție și așa mai departe. Din fericire, câteodată electoratul îl mai trimite la plimbare pe candidat și alege răul cel mai mic.

Totuși, ce s-a ales de șahul din școli?

Totuși, ce s-a ales de șahul din școli?
Anul trecut au scos unii marea minune, disciplina opțională șah în școli. Cum mai toată lumea a sărit ca fiind o treabă bună, deși șahul se poate învăța la fel de bine și jucând de pe tabletă, PC, telefon sau studiind după cărți, vă reamintim doar minunea cu care Ministerul educației a încercat să justifice șahul în școli: Șahul crește coeficientul de inteligență, oferă provocări elevilor supradotați, îi captivează în egală măsură pe băieți și pe fete, îi învață pe elevi cum să câștige și să piardă elegant, elevii se atașează mai mult de școală! Citat din prezentarea disciplinei! Provocări pentru elevii...supradotați, elevii se atașează mai mult de școală?! Cum e de așteptat, povești, adevăratele afaceri putând fi descoperite la capitolul soft și retroproiector, afaceri de multe sute de euro, pentru că, la omul de tip nou, nu mai ține învățatul ca în Cișmigiu, ci trebuie ca unul, gen Ghiță, să vină și să ofere baza materială școlilor!

Și tot legat de școală: nu mai lăsați elevii ca să îi colinde pe politruci!

Și tot legat de școală: nu mai lăsați elevii ca să îi colinde pe politruci!
La inspectoratele județene se fac liste cu colindători, adică cu acei elevi dispuși să meargă să colinde inspectorul-șef cel pus politic. Situația e neschimbată de cel puțin 10 ani și diverși profesori încolonează copiii și îi duc să colinde inspectorul, adică șeful lor, primarul, prefectul, șeful CJ. Toate aceste personaje au în comun carnetul de partid, ei nu sunt gospodari adevărați și ei mai și răsplătesc colindătorii cu pachețele din banii publici, adică din munca părinților copiilor! Ce părere are de aceasta Biserica Ortodoxă Română? Ce părere are ministerul zis al educației? Cum să vă trimiteți copiii ca în timpul orelor de curs să colinde inșii cu carnet de partid și să vă bateți joc de tradițiile care spun clar că se colindă gospodarul, care pune din munca lui pe masă bucatele cu care îi răsplătește pe colindători?

Școală de tip nou!

Școală de tip nou! Fără note, fără medii semestriale!
Pentru cei care cred că la școală se mai face... școală, o surpriză: în această săptămână se termină semestrul și copiii nu au toate notele necesare întocmirii mediilor, situație întâlnită la destule clase, mici, ce-i drept. Poate profesorii sunt prea stresați și prea dezinteresați de școală sau copiii sunt prea proști, astfel nu se explică cum profesorii care au venit la serviciu în 15 septembrie nu sunt capabili să dea lucrări sau să asculte copiii. Cum se face că în școala comunistă atât de blamată și în mulți alți buni după comunism profesorii au fost în stare să dea note copiilor, atunci când, rețineți, erau și 3 trimestre, așadar minimum 6 note de acordat, pentru a se face medie? Și când și numărul elevilor în clase era mult mai mare (35-39 de elevi), comparativ cu cel de azi (20-22)? Pentru ce mai plătim profesorii, dacă nu pentru a-i învăța pe copii și pentru a le testa cunoștințele?